Hai dă ne imaginăm că acasă la noi există o bucătărie magică. Este suficient să te gândești la un fel de mâncare și acesta apare ca prin farmec în fața ta. Nu-i așa că ar fi grozav?
Acum gândiți-vă că la ușa casei apare cineva, o femeie sau un bărbat, ce are în mâinile sale o pizza aburindă. Pizza arată grozav și respectiva persoană ne îmbie să o mâncăm împreună, dar pentru acest lucru ne cere o anumită favoare. Cum credeți că am proceda? Am accepta sau nu schimbul propus?
În cartea sa, Arta de a iubi, scriitorul Don Miguel Ruiz asociază dragostea adevărată cu această bucătărie magică. El spune că atât timp cât în sufletul nostru există bucătăria magică ce produce oricâtă dragoste am avea nevoie, nu vom accepta niciodată dragostea oferită de altcineva în schimbul unor favoruri. Vom avea atât de multă iubire în noi încât o vom putea dărui și altora necondiționat. La fel cum vom primi cu bucurie iubirea necondiționată a altor persoane. Dar nu vom face niciodată un troc cu aceasta. Nu ne vom vinde sentimentele și nu vom cumpăra sentimente, oricât de tentantă ar fi oferta care ni se face.
Gândiți-vă însă cum procedăm atunci când sufletul nostru este gol și tânjește după o fărâmă de iubire. N-ar fi la fel ca atunci când bucătăria noastră este goală și suntem flămânzi? În astfel de clipe vom fi tentați să acceptăm orice ofertă ni s-ar face.
Pentru că ne este foame!
Iubirea adevărată este iubirea pe care o primim sau o putem oferi necondiționat. Acea iubire care nu este rezultatul unei nevoi, al unui schimb, sau a unui joc între adulți. Pentru a iubi cu adevărat trebuie mai întâi să învățăm cum să ne iubim pe noi. Iubirea de sine se învață și este una dintre cele mai evoluate aspecte ale dezvoltării personale. Iubirea de sine nu înseamnă să fii egoist, ci dimpotrivă, să poți deveni un altruist autentic.
Și atunci de ce nu putem fi așa în mod natural? De ce majoritatea oamenilor vând sau cumpără iubire în loc să o trăiască? Motivul se găsește în una dintre cele cinci răni emoționale care ne schimbă viața, uzual în cea de abandon sau de umilire, dar uneori și în cele de trădare, respingere sau nedreptate. Aceste răni emoționale nevindecate ne fac să purtăm măști în fața celorlalți dar și în fața noastră. Masca dependentului, rezultat al unei răni de abandon construiește în persoana care o poartă incapacitatea de a funcționa de unul singur, ceea ce conduce la incapacitatea de a se iubi pe sine. Concluzia este că această persoană va fi tot timpul la dispoziția celei, sau a celui, care îi oferă un dram de iubire, cerându-i totul în schimb.
Iubirea poate fi un joc pentru adulți și pentru un timp acest joc ne poate aduce o anumită doză de satisfacție, însă privită doar așa este o poveste cu final previzibil. Iubirea adevărată, însemnând intimitatea în locul jocurilor, apare doar în momentul în care ne vindecăm de rănile emoționale și învățăm mai întîi să ne ne iubim pe noi așa cum se cuvine.
Iubire sau joc? Alegerea îți aparține!
Lasă un răspuns